19 iul. Întreabă un antreprenor – Bianca Grama – Manager Anna Boutique, Anna Charisma Chalet și Annă Dragă.
Luna aceasta, în cadrul seriei #ÎntreabăUnAntreprenor, o avem invitată pe Bianca Grama – Manager Anna Boutique, Anna Charisma Chalet și Annă Dragă.
Bianca Grama este o femeie antreprenor ce se împarte între mai multe pasiuni – aceasta își desfășoară activitatea în două domenii total diferite – producție/manufactură și turism.
Fiind și mamă, toată inspirația și puterea să ajungă atât de departe este dată de fiica ei, Anais ( aka Anna ).
De la preparat dulceață la croitorie
Așadar, firma ei Anna BM s-a născut în urmă cu 12 ani, ca o provocare – ca o dorință de a oferi pieței un produs premium, realizat cu migală și îndemânare.
”Parfumul de înger” ce îi caracterizează minunățiile vine din pasiunea pentru calitate și produse ce aduc bucurie autentică.
Bianca Grama: ”Am început cu un mic laborator de prepararea dulcețurilor desert și a fursecurilor handmade, în stil săsesc. Bunica paternă fiind săsoaică, mi-a insuflat pasiunea pentru gătit și dragostea față de frumos și dichisit.
Aveam și un mic atelier de croitorie, unde realizam decorațiuni pentru casă.”
Cele două domenii de activitate – gătit și cusut – le-a îmbinat armonios sub forma cadourilor pentru persoane fizice dar în mod special, pentru clienți corporate. Acestea poartă emblema Anna Boutique.
Conceptul unic i-a adus succes
La început a combinat coșulețele împletite din nuiele, accesorizate cu huse din materiale textile și naproane decorative și le-a umplut cu tot felul de bunătăți: dulcețuri, siropuri, zacuscă, fursecuri și ciocolată de casă. Acum aceste delicii cuinare au fost armonizate cu accesorii textile din fibră naturală (mătase, in, bumbac, cânepă) cu broderie fină și sunt ambalate elegant in cutii cadou. Din anul 2021 suntem Furnizori ai Casei Regale a României.
Toate produsele sunt realizate exclusiv în atelierul și laboratorul propriu.
Conceptul, fiind diferit, s-a bucurat de success încă de la început. Cu timpul s-au dezvoltat, iar acum business-ul a prins amploare, mai ales în perioada sărbătorilor.
”De Crăciun, suntem ca niște spiriduși, muncim de dimineața până seara. Publicul țintă este cel care caută ineditul și diferitul și care este dispus să plătească în plus pentru calitate și savoare”, ne dezvăluie Bianca.
Iar pentru publicul rafinat și pretențios…
Bianca a lansat în anul 2020 Anna Charisma Chalet – un chalet carismatic în mijlocul munților, o locație exclusivistă în care te răsfeți.
Anna Charisma the Carpathian Chalet este o poveste despre pasiune, tărie, virtuți și multă muncă. În același timp este și o poveste despre senzualitate, eleganță, echilibru și calm. Este un loc creat pentru a te retrage într-un sanctuar al luxului ascuns adânc în inima naturii.
În anul 2022 a luat naștere Annă Dragă – o locație cochetă, intimă și liniștită, potrivită pentru ieșirile cu familia sau prietenii. Este o oază de culoare în satul transilvănean Colun din județul Sibiu. Spațiile amenajate ca într-o poveste te îmbie să petreci cât mai mult timp aici. Curtea generoasă, superb decorată, poate găzdui evenimente private sau de business. Acest proiect a fost realizat cu fonduri europene.
Întrebată fiind de ce a intrat în lumea antreprenoriatului, Bianca ne-a răspuns:
”Pentru dorința de a fi propriul meu șef, dorința de a-mi depăși limitele, dorința de a avea libertatea de a mă exprima într-un mod propriu, unic și diferit. Sunt într-o continuă competiție cu mine.”
Și așa arată povestea unei femei antreprenor de #elită.
Te invităm să completezi formularul de mai jos, iar Bianca, va răspunde cu drag întrebărilor voastre, împărtăşind sfaturi din experienţa ei.
Link formular – https://forms.gle/hMTxXbFd7Les3onx9
Mai multe detalii despre Bianca Grama: https://ro.linkedin.com/in/bianca-grama-728778182
Mai multe detalii despre Anna Boutique: www.annaboutique.ro
Mai multe detalii despre Anna Charisma Chalet: https://www.annacharisma.com/ro/
Mai multe detalii despre Annă Dragă: https://www.annadraga.ro