Gala antreprenorului UPB – Elena Ovreiu – CEO Coderdox

Gala antreprenorului UPB – Elena Ovreiu – CEO Coderdox

Despre Elena – https://www.linkedin.com/in/elena-ovreiu/?originalSubdomain=ro
Despre Coderdox – https://coderdox.com/

Consideri că formarea ta în UPB a contribuit la dezvoltarea ta ca antreprenor?

Da, categoric. Deși în anii studenției mele nu erau prea multe evenimente, cursuri, activități legate de antreprenoriat sau de leadership care să contribuie direct la dezvoltarea mea ca antreprenor, UPB a contribuit în mod clar, indirect.În primul rând, mi-a format o gândire structurata și analitică, care mă ajută foarte mult în activitatea mea de acum. Facultatea de Electronică și Telecomunicații pe care am absolvit-o nu a fost o facultate ușoară, dar tocmai acest lucru m-a ajutat să îmi dezvolt gândirea analitică, să am o viziune holistică asupra lucrurilor, m-a învățat unde să caut și cum să găsesc soluții la aproape orice problemă. De asemenea, au mai fost și modelele umane pe care le-am întâlnit din rândul profesorilor, modele care au contribuit la dezvoltarea mea ca om și antreprenor.

Cum ai descrie perioada ta de studenție? Care sunt cele mai importante 3 lucruri, învățate în acea perioadă, pe care le aplici și astăzi?

Perioada studenției a fost una plină de căutari și de descoperiri. UPB mi-a deschis noi orizonturi oferindu-mi accesul la o multitudine de colaborări internaționale: participarea la diferite proiecte, burse de studiu, participarea la școli de vară internaționale. Toate acestea m-au ajutat să ies din zona de confort, să îmi asum riscuri, să fiu deschisă la nou. Trei lucruri pe care le-am învățat ca student la UPB și  pe care le aplic și astăzi: 1) să nu renunț niciodată, indiferent cât ar fi de greu (ca student, indiferent cât de grea era o problemă, până la urma o rezolvam, dacă depuneam suficient efort – la fel e și în business); 2) Să ies din zona de confort (doar așa reușești) și 3) să îți urmezi visul – indiferent cât de nebunesc ar părea, până la urmă vei reuși, dacă crezi suficient în visul tău.

De unde a pornit afacerea pe care o coordonezi în present?

Ca orice afacere, a pornit dintr-o nevoie pe care am identificat-o. Dacă este și o nevoie pe care o simți pe pielea ta sau o are unul dintre apropiați, atunci șansa de success este și mai mare.

Dintre ingredientele succesului tău ca antreprenor, cât reprezintă pasiunea și cât efortul?

În tot ceea ce faci: afacere, un proiect nou la job-ul pe care îl ai sau un proiect personal, ca acel proiect să aibă success pasiunea și efortul depus trebuie să se îmbine. Dacă esti pasionat de ceea ce faci, efortul este natural, nu mai este simțit ca o povară. Nu văd pasiunea fără efort, invers da, efort fără pasiune. Dar atunci este mai mult o povară.

În mediul de afaceri românesc, ce consideri că are o importanța primordială: cunoașterea produsului sau cunoașterea pieței? Cât de mult te concentrezi pe dezvoltare și cât pe client?

Eu, fiind o persoană tehnică, am tendința să mă concentrez mai mult pe dezvoltarea produsului. Și asta este o greșeală pe care o fac multe persoane tehnice. Este foarte important să te concentrezi asupra clientului, să cunosti piața. Iar dezvoltarea produsului să se facă în concordanța cu ceea ce își doreste clientul. De aici și conceptul de lean startup, care presupune testarea cât mai devreme a produsului pe client, astfel încât dezvoltarea ulterioară să se facă în conformitate cu ce își dorește piața.

Cum arată, în linii mari, ziua de lucru obișnuită? Dar weekendul?

Atunci când esti antreprenor, din exterior pare că ai destul de multă flexibilitate și libertate. Într-adevar, ai flexibilitate, dar în același timp, atunci când lucrezi pentru business-ul tău, volumul de muncă depus este mult mai mare. În cazul meu nu există deocamdată noțiunea de timp personal. Pentru că, lucrând la ceva ce este al meu, timpul pe care îl dedic business-ului îl percep tot ca fiind timpul meu personal. Și, cum pot să îmi fac programul așa cum vreau, noțiunea de weekend nu prea există, pentru că și în weekend pot lucra la fel de bine. Așadar, o zi obișnuită înseamnă muncă, multe întâlniri și video call-uri (înainte de COVID- 19 erau și multe evenimente, conferințe la care participam). Fac sport zilnic, sportul mă ajută să mă concentrez mai bine și să fac față efortului depus, iar atunci când am obosit și simt nevoia să iau o pauza, sau când întâmpin o problemă și simt nevoia să mă detașez, de obicei citesc. Cititul mă ajută să evadez din cotidian, îmi deschide ușile spre o nouă lume, mă transpune într-o altă realitate și acest lucru mă relaxează.  De asemenea, fac destul de multe cursuri în paralel, cursuri care mă ajută la dezvoltarea mea profesională. Aceste cursuri mă ajută să fiu la curent cu tot ce este nou, să învăț tehnologii noi, să mă perfecționez continuu.

În ce masură sunt corelate cunoștințele obținute în școală cu viața reală? Cât de important este pentru tine să continui să te perfecționezi?

Pentru mine este esențial că continui să mă perfecționez, o zi în care nu învăț ceva nou este o zi pierdută. Niciodată nu putem să spunem că suntem suficient de buni, întotdeauna este loc de mai bine. Indiferent că vorbim de perfecționarea profesională sau pentru dezvoltarea noastră personală, este esențial să continuăm să învățăm. Poate viziunea aceasta a mea are legatura și cu faptul că în facultate eram o studentă destul de studioasă, chiar tocilară aș putea spune, care lua în serios orice materie și orice test.

Pe mine, personal, cunoșințele obținute în școală mă ajută în ceea ce fac. Sunt fundamentul pe care am construit mai departe. Fără acest fundament mi-ar fi fost mult mai greu.

De când ești antreprenor, ai considerat necesar să înveți sau să urmezi cursuri în domenii conexe?

Da, consider că învățarea și dezvoltarea continua sunt extrem de importante. Nu doar ca antreprenor. În orice domeniu ți-ai desfasura activitatea, este foarte important să înveți continuu.  Și, până la urmă, învățarea continuă ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni, să evoluăm.

Pentru tine, în ce se măsoară succesul?

Având în vedere domeniul în care activez, acela al tehnologiei medicale, pentru mine succesul constă  în modul pe care  soluția sau tehnologia pe care o dezvolt îmbunătățeste viața sau sănătatea oamenilor.

Condiția esențială a antreprenorului este capacitatea de a se supune riscurilor. Care crezi că sunt în momentul de față cele mai importante riscuri cu privire la demararea unui proiect de business în România?

Unul dintre riscuri este accesul la surse de finanțare. Deși în ultimii ani au apărut tot mai mulți investitori, fonduri de investiții și alte programe de finanțare, comparativ cu alte țări mai dezvoltate, nu sunt totuși atât de multe oportunități de investiții.  De asemenea, cred că un alt risc este lipsa de cultură antreprenorială și financiară care este încă simțită. Deși România începe să devină un ecosistem pentru start-up-uri și se pune din ce în ce mai mult accent pe educația antreprenorială în rândul tuturor studenților (fie că sunt de la inginerie, medicină, drept sau agronomie), sunt din ce în ce mai multe evenimente dedicate antreprenorilor, unde pot avea acces la mentori și investitori, încă nu este suficient.