GALA ANTREPRENORULUI UPB – INTERVIU CRISTIAN DINCĂ – FONDATOR DCS plus

GALA ANTREPRENORULUI UPB – INTERVIU CRISTIAN DINCĂ – FONDATOR DCS plus

Despre Cristian – https://www.linkedin.com/in/cristian-dinca-03522618/
Despre DCS plus – http://www.dcsplus.net/

Consideri că formarea ta în UPB a contribuit la dezvoltarea ta ca antreprenor?

Cu siguranță, factultatea mi-a conturat un framework de gandire ce a reprezentat o bază solidă pentru dezvoltarea ulterioară în business. Având partea teoretică, am putut sa dezvolt multiple zone de aplicabilitate în business.

Cum ai descrie perioada ta de studenție? Care sunt cele mai importante 3 lucruri, învățate în acea perioadă, pe care le aplici și astăzi?

Nu pot spune ca am avut parte de o perioadă de studenție normală. La finalul primului an, am înființat compania, drept urmare, de-a lungul studenției, am fost într-o cursă nebună între laboratoare, cursuri, examene, vizite la clienți, noaptea scriam cod, a doua zi prezentam ceea ce dezvoltam noaptea. Cum s-ar spune, am trăit intens perioada de studenție. A trebuit să mă adaptez și să fac trecerea de la gândirea de inginer la cea concentrată pe nevoia reală, aș nominaliza cu siguranță aplicabilitatea tehnologiei.

De unde a pornit afacerea pe care o coordonezi în prezent?

Am pus bazele companiei în 2002, pe cand eram student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica, tocmai ce încheiasem primul an de facultate. La începutul anilor 2000, România era cunoscută în special pentru proiecte in zona de outsourcing și se făcea software “la comandă” pentru companii din străinătate. Pentru mine, dcs plus a fost o ambiție în a demonstra că România poate mult mai mult, că putem face software de produs, că putem dezvolta soluții pe care le putem licenția la nivel global. Industria de turism este o industrie complexă, dinamică și avea o nevoie acută de tehnologie, fapt care m-a determinat să aleg această verticală.

Dintre ingredientele succesului tău ca antreprenor, cât reprezintă pasiunea și cât efortul?

Amândouă sunt vitale, din propria experiență, aș spune 50% pasiune, 50% efort. Ambiția și pasiunea pentru lucruri complexe au fost factorii determinanți pentru ceea ce este astăzi dcs plus – dar cu siguranță dcs plus nu ar fi fost aici fără acel 50% de efort. Pasiunea nu este totul în zona de antreprenoriat, pasiunea reprezintă combustibilul, dar fără un efort consistent și susținut nu vei ajunge la rezultatul dorit.

În mediul de afaceri românesc, ce consideri că are o importanța primordială: cunoașterea produsului sau cunoașterea pieței? Cât de mult te concentrezi pe dezvoltare și cât pe client?

Indiferent că vorbim de România sau de orice altă piață, indiferent că vorbim de software sau orice alt produs, totul pleacă de la cunoașterea pieței. Sunt de părere că antreprenoriatul nu se face de dragul de a fi antreprenor, ci trebuie să existe un punct de plecare concret – o nevoie in piata pe care sa o satisfaci – acesta este punctul de plecare pe care ți-l dă piața. Dacă nu îți cunoști piața, nu poți dezvolta produse care să fie de succes.

Punctual, în cazul nostru, noi nu am facut tehnologie de dragul inovației, era o nevoie reală a agențiilor de turism. Strategia potrivită și succesul este derivat din cunoașterea pieței și din curajul de a pune întrebări deschise despre probleme și despre nevoile pieței, de a confrunta ceea ce se întâmplă în afara biroului tău.

Cum arată, în linii mari, ziua de lucru obișnuită? Dar weekendul?

Începe cu o cafea și o ședință online cu biroul din Singapore despre statusul regiunii. Pot spune că de la prima oră a zilei sunt în contact cu echipa. O bună parte din zi o petrec în discuții cu ei despre planuri, proiecte, status, call-uri cu echipele din birourile regionale. De asemenea, o parte bună o aloc pentru a mă pune la curent cu ceea ce se întâmplă, economic vorbind, trend-uri globale. Weekendul este dedicat familiei.

În ce masură sunt corelate cunoștințele obținute în școală cu viața reală? Cât de important este pentru tine să continui să te perfecționezi?

Cunoștințele obținute în școală reprezintă un prim punct de plecare la drum, îti oferă un prim traseu pentru ceea ce urmează în viața reală. În dezvoltarea ta ca individ, cunoașterea, perfecționarea reprezintă cheia spre evoluție, dacă nu alegi să faci acest lucru, vei fi depășit de ceea ce se întâmplă în jurul tău.

De când ești antreprenor, ai considerat necesar să înveți sau să urmezi cursuri în domenii conexe?

Înainte de toate, eu sunt inginer de profesie, așa că atunci când am pornit în aventura antreprenoriatului, la vârsta de 20 de ani, a fost de la sine înțeles că este necesar să învăț, să mă educ și în alte domenii conexe de care depindeam în a conduce un business. Erau lucruri de care mă loveam în fiecare zi, de la cum dezvoltam și gândeam produsele, la cum le vindeam, la cum gestionăm resursele, la cum construiam echipele până la gestionarea bugetelor. Drept urmare, toate aceste provocări și nevoi m-au îndrumat către varii domenii, de la product marketing, la resurse umane, până la zona financiară și lista poate continua pentru un antreprenor.

Pentru tine, în ce se măsoară succesul?

La final de zi, când tragi linie, pentru orice business este important impactul pe care serviciul sau produsul  îl are asupra utilizatorului. dcs plus dezvoltă soluții business critical pentru industria de turism, iar în momentul în care am realizat că tehnologia noastră face diferența în activitatea zilnică a clientului tău, că această tehnologie joacă un rol crucial pentru succesul lor, acela a fost momentul în care am putut măsura succesul nostru.

Condiția esențială a antreprenorului este capacitatea de a se supune riscurilor. Care crezi că sunt în momentul de față cele mai importante riscuri cu privire la demararea unui proiect de business în România?

În momentul în care gândești un business creat în România cu obiective de extindere globală și cu tragetul de a deveni numărul 1 global în această industie, principalul risc îl reprezintă lipsa de resursă umană specializată din zona de marketing și sales, oameni specializați pe abordare globală, aceste două zone fiind departamente cheie pentru un astfel de obiectiv.