ÎNTREABĂ UN ANTREPRENOR – ILIE PANĂ

ÎNTREABĂ UN ANTREPRENOR – ILIE PANĂ

Intră în laborator – https://laboratoruldesosete.ro/

Află mai multe despre Ilie – https://www.linkedin.com/in/iliepana/

 

Întrebări UPBizz:

  1. Cum te descrii în câteva cuvinte

Sunt un om însetat de cunoaștere, înfometat de a crea lucruri mărețe, curios până la Dumnezeu.

2. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?

Am studiat Marketing la ASE București. Dacă aș putea să fac ceva diferit aș alege o educație universitară mai aplicată. Aș alege politehnică, arhitectură, construcțîi, chiar și medicină deși durează cam mult. Motivul este că am ajuns să consider că este un lucru extraordinar să îți antrenezi creierul și să îți provoci mintea în anii de școală, pentru că mai apoi să folosești acest antrenament pentru orice drum. Cred că aș fi avut un parcurs mai accelerat dacă alegeam așa. La ASE a fost mult prea ușor. Marketingul este o specialitate extraordinară, însă o înveți studiind ce fac alți oameni din acest domeniu, nu din cărți de teorie.

3. De ce antreprenor și nu salariat?

L-am avut pe tatăl meu că exemplu. Din păcate, a plecat în Ceruri când eu aveam doar 14 ani, însă a lăsat o amprenta imensă și o lecție de neuitat în inima și mintea mea. El a reușit din nimic să construiască o afacere de anvergură în Craiova, cu peste 50 de salariați, între anii 1993 și 2000. Mi-am dorit să continui ce făcuse el, însă au venit alte vremuri și afacerea lui cu stații PECO nu a mai fost de actualitate. A trebuit să îmi croiesc singur un drum, însă mereu am avut un exemplu de succes. Am fost „blestemat” să fiu antreprenor pentru că acesta este exemplul pe care l-am apreciat. Poate dacă tatăl meu era medic sau poate dacă aveam un alt mentor în viață mea la vârstă fragedă care practică o altă meserie pe care eu o vedeam că fiind „wow”, atunci probabil m-aș fi orientat în acea direcție. Că antreprenor, începutul este cel mai dificil, apoi dacă reușești, beneficiile sunt extraordinare, iar limita este practic inexistentă. Ca salariat, riscul inițial este mai mic. Există multe căi prin care și ca salariat se poate ajunge la un nivel considerabil. Pe mine nu m-a interesat „work-life balance”. Pentru mine a fost un joc pe care mi-am dorit să îl câștig.

4. Cum ai ales idea de afacere?

Am fost motivat de marii industriași ai Americii de la începutul secolului trecut, precum Andrew Carnegie, John D Rockerfeller, Henry Ford. Mi-am dorit să fac o fabrică în România. Mă fascina ideea de fabrică. Mă uităm la emisiunea How Its Made și eram intrigat de automatizările dintr-o fabrică. Am identificat un program de finanțare pe fonduri europene de 200.000euro și am ales fabrică de șosete pentru că bugetul era suficient și pentru că am considerat că o pot stăpâni într-un termen decent și de asemenea pot găși o piață într-un termen la fel de decent, astfel încât să nu termin fondurile disponibile pentru demararea afacerii.

5. Care au fost primii pași în direcția demarării afacerii?

Am explorat posibilitățile de fabrici, urmărind emisiunea How Its Made. Am identificat un program de finanțare pentru a reuși să fac fabrică, pentru care era necesară o investiție considerabilă pentru a fi ceea ce îmi doream eu. Este vorba de programul POR2.1.a. După ce am făcut un short list de domenii de producție, am ales fabricarea șosetelor Am căutat furnizori de echipamente. Am discutat cu ei telefonic. În câteva zile, eram la ei la sediu în Italia pentru a discuta față în față, pentru a vedea echipamentele, pentru a negocia o oferta. Cu oferta, am putut să aplic la programul de finanțare. După ce am depus proiectul am realizat că de fapt îl greșisem pentru că echipamentele pe care le alesesem nu erau tocmai potrivite. Am retras proiectul și am făcut altul de la zero în 2 zile. Am redepus. Am câștigat proiectul, am implementat în 1 an și jumătate, și cu ajutorul băncii. Am închiriat un spațiu, am instalat echipamentele, am testat o perioada singur. Am găsit un prim coleg pentru echipa noastră, apoi o colegă și așa am dat drumul la o mică activitate de producție de test. Am creat un brand pentru vânzare șosete online cu numele OKAOKO. Am investit sume considerabile în publicitate, realizare magazin online, poze, cataloage. Arată senzațional. Nu cumpără nimeni șosetele acestea. După 6 luni de zile în care nu prea am încasat mai nimic și am ținut fabrică din economiile mele, am reușit să găsesc câteva contracte prin care să lucrăm pentru alte branduri. Așa, ușor ușor ne-am pus pe picioare. Apoi, după o serie de alte încercări nereușite am ajuns să înființăm conceptul Laboratorul de Șosete, cu ale sale cutiuțe cu șosete perfecte la prețuri corecte livrate din fabrică direct la oameni acasă. De când am dezvoltat acest concept, am mutat fabrică într-o nouă locație, am cumpărat 2 roboți noi, iar acum lucrăm 7 zile din 7, 24 de ore din 24, și vindem tot ceea ce producem pe magazinul nostru online! Este EXTRAORDINAR!

6. Care au fost riscurile asumate la început?

Cel mai important risc, în opinia mea este timpul dedicat. Când ești mai tânăr, timpul valorează mai puțîn. Pe măsură ce anii trec, timpul valorează din ce în ce mai mult. De ce? Simplu! Pentru că devine din ce în ce mai „scarce”. Exact că și în economie. Al doilea risc important bineînțeles a fost reprezentat de suma de bani pe care am investit-o inițial. Am pus la bătaie undeva la 50.000 – 60.000 euro, bani pe care îi strânsesem în mai mulți ani din cealaltă activitate antreprenorială a mea, și anume organizarea târgului PetExpo, târgul dedicat animalutelor de companie. 30.000euro s-au dus în proiect că și cofinanțare, iar restul de 20.000 – 30.000 euro au fost „arși” în lunile în care fabrică nu încasa nimic, însă bineînțeles că avea cheltuieli.

7. Ce era diferit după primul an de business?

După fix 1 an de business, a apărut cutiuță cu șosete perfecte la prețuri corecte. În primul an de business am trecut prin următoarele încercări de a face afacerea: brand propriu premium cu vânzare online – > fail așa cum am descris mai sus, șosete pentru alte branduri – > fail după câteva luni pentru că toate aceste branduri nu au vândut atât de mult cum se așteptau, șosete în supermarketuri – > fail din cauza viziunii obtuze a buyerilor din magazinele românești și din cauza faptului că produsele se deteriorau pe rafturile din magazine, magazin propriu în mall – > fail din cauza pieței limitate și a costurilor absurde cerute de mall.

După aceste încercări, am început să facem lucrurile pur și simplu cu „bun simt”. Adică, am dorit să oferim oamenilor cele mai bune șosete esențiale posibile la cel mai bun preț posibil. Nu am mai căutat „poziționări deosebite în minte oamenilor”, „crearea unui brand super premium vândut doar la o anumită categorie de oameni” etc. Am zis: „Nu cumva toată lumea are nevoie de șosete?”. Am văzut că putem produce o șosetă extraordinar de bună la un preț foarte bun și dacă nu ar fi distribuitorii și magazinele care să adauge adaos peste adaos până la consumatorul final, atunci am putea să i-o oferim noi direct lui la un preț foarte bun. Exact asta am făcut. Am făcut un filmuleț rapid despre intenția noastră, l-am postat pe Facebook și din acel moment totul a mers că pe roate. De ce? Pentru că am făcut ceva REAL pentru a AJUTĂ oamenii. Nu am mai încercat să căutăm să aplicăm „tehnici de marketing”, ci am încercat să oferim cel mai bun serviciu posibil în materie de șosete pentru oameni. Atât oamenii, cât și Universul ne-a răsplătit.

8. Care a fost investiția inițială?

Am scris mai sus.

9. Care consideri că au fost “greșelile de la început de drum” și cum te-au ajutat acestea să ajungi în punctul în care ești astăzi?

Nu există succes fără greșeală. Au fost foarte multe greșeli, însă cel mai important este că atunci când remarci că ceva este greșit să iei măsuri pentru a repara greșeală și să instalezi reguli în așa fel încât greșeală să nu mai apară. Am aplicat această filosofie în toate departamentele afacerii și ușor ușor am strâns șuruburile până când afacerea funcționează acum aproape că un robot.

Este imposibil să nu greșești când pornești pe un drum nou, pentru că niciodată nu vei ști ceea ce nu știi.

Am greșit în alegerea colegilor, am greșit în alegera funcțiilor de care aveam nevoie la început, am greșit în stabilirea mărimilor pentru șosete, am greșit programe de șosete care au dus la blocarea gravă a roboților de tricotat șosete, și exemplele pot continuă mult și bine.

Ce nu am greșit și nu voi greși niciodată a fost că nu am renunțat! Există un singur caz în care un om eșuează. Atunci când el se oprește. Până atunci, este doar într-un proces de învățare continuă și îmbunătățire continuă.

10. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri  esențiale în demararea unei afaceri.

Nu încercați să schimbați lumea de la prima idee de afacere! Veți pierde enorm de mult timp căutând și căutând, și nu veți trece la acțiune. Antreprenorul este definit de acțiune. Identificați o nevoie reală a oamenilor și faceți în așa fel încât voi să o satisfaceti mai bine decât este în prezent satisfăcută. Nu va faceți griji dacă nu sunteți primul om care oferă pâine oamenilor. Dacă voi o faceți mai bine, va vor alege pe voi!

NU FIȚI EGOIȘTI! RESPECTAȚI REGULILE DE ETICĂ! RESPECTAȚI OAMENII! FIȚI BUNI CU OAMENII! OFERIȚI MAI MULT DECÂT LUAȚI! Afacerea cea mai bună este atunci când clienții voștri fac o afacere bună!!!

Alegeți rapid o idee de afacere, adică o nevoie reală pe care să o satisfaceti, gândindu-va să faceți bine oamenilor și să le oferiți valoare. Apucați-va de ea și 3 ani dedicați-va TOTAL acestei idei, acestui drum. Orice ați face, în orice domeniu v-ați lansa, începutul este greu! 3 ani faceți orice efort posibil să reușiți. Va puteți îmbogăți din orice, și din scobitori, dacă deveniți printre cei mai buni!

 

Curiozități studenți UPB:

1.Gabriel – Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică Anul IV

Cum ai început afacerea?

Am răspuns la întrebările 4 și 5.

Ana Maria – Facultatea de Inginerie Aerospațială Anul IV

Ce faci când nu reușești într-un business? Cum îți dai seama că lucrurile nu mai merg bine deloc sau este doar un impas de moment? Ce sfaturi practice crezi că ar trebui să dobândim pentru a avea succes? (ex. anumite cursuri, grupuri de urmărit, aplicățîi, șamd).

Dacă ceea ce tu faci în business satisface nevoi reale ale oamenilor, iar ceea ce tu faci le oferă oamenilor valoare, atunci este imposibil să nu reușești la un moment dat. [ valoare înseamnă că oamenii primesc mai mult decât plătesc! ] E greu că lucrurile să meargă bine de la primul pas. Ceea ce este important este să poți să îți duci businessul mai departe, să poți să găsești soluții la toate problemele, fără să îți pui în pericol integritatea, fără să îți pui casă la banca! Aproape orice business poate fi început doar cu timpul dedicat. Aproape orice business este ideal să îl începi așa pentru a te forță să înveți toate lucrurile despre el, iar atunci când simți că e bine ce faci să începi să folosești banii pentru a scala.

Există un singur moment când lucrurile pot să nu mai meargă bine. Și anume, să nu mai fi relevant pentru oameni. Nokia a devenit irelevant. Nu a fost un impas de moment, ci pur și simplu nu mai oferea valoare oamenilor, nu le mai satisfăcea nevoia de „telefon” la nivelul la care oamenii își doreau acest lucru! Dacă ești relevant, dacă le oferi oamenilor valoare, iar businessul nu merge, înseamnă că ai de umblat la promovare și la organizare. Atât!

E foarte important să citești despre business. Dar nu teorie, ci practică! Cu alte cuvinte, citește biografiile celor mai de succes oameni de afaceri ai lumii. Vei vedea că ei nu prea aplică ce scrie prin cărțile de teorie…