17 nov. Întreabă un antreprenor – Roxana Gorgan
Roxana Gordan a început să facă primele lumânări sculptate într-un atelier improvizat în curtea casei părinţilor ei, din Urlaţi (Prahova), după ce a văzut într-o emisiune la tv cum se fabrică aceste produse. Saltul a fost unul rapid – de la cadouri pentru prieteni, Roxana a ajuns repede să-şi administreze propria afacere, cu vânzări on-line şi pe platforma eMag.
Află mai multe despre LadyR – https://www.ladyr.ro/
- Cum te descrii în câteva cuvinte?
Sunt de profesie inginer chimist, preocupată de protecția mediului și cu o mare pasiune pentru handmade. Am 35 de ani și provin dintr-un frumos orașel din Prahova, Urlați.
- Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?
Am avut norocul, aș spune, să fac facultatea la 26 de ani și, deci, aveam ideile puțin mai clare decât la 19 ani, când se face faculatea în mod normal. Tocmai de aceea, am avut o cu totul altă viziune asupra studiului și asupra importanței lui. Mi-a plăcut să învăț, am fost chiar o studentă cu bursa pe toată perioada studenției și a masterului și am fost chiar și olimpica pe țară în anul 3 la mecanică. Nu aș schimba nimic din acea experiența, dar, așa acum am mai spus, mi-aț dori foarte mult pentru actualii studenti să existe programe gratuite și bune pentru a-i învața meseria de antreprenori.
- De ce antreprenor și nu salariat?
Sunt și salariat, lucrez ca inginer chimist iar acum fac și cursul de psihopedagogie ca să lucrez în învățământ. Este o decizie personală, nu stiu dacă cea mai bună, dar pentru mine cea mai de încredere, să am mai multe opțiuni și mai multe activități, chiar dacă total diferite între ele. Nu aș renunța la niciuna.
- Cum ai ales idea de afacere?
Vazând o emisiune pe Discovery despre cum se fac aceste lumânări sculptate, m-am îndrăgostit imediat și ireversibil de ele. Am știut chiar din acel moment că o să fac asta chiar dacă nu aveam nici cea mai vaga idee de unde și cum să încep. Când i-am anunțat pe ai mei că o să fac asta cred că nici nu m-au luat în seama, inițial, dar când au vazut că încep să cumpăr și să testez sute de materii prime cred că au înțeles ideea. Am construit un cazan special de topit parafină la bain marie, noroc că-s inginer ăi am dat bucătăriei mici din apartament un nou scop, acela de atelier de lumânări. Și, în timp ce bucătăria se umplea tot mai mult cu diverse materii prime, lumânările sculptate tot întârziau să apară. De ce? Pentru că nu orice parafină se pretează la a fi sculptată și nu orice combinație de coloranți, parfumanți și, mai ales, temperaturi, este potrivită. Astfel că a trebuit să fac nenumarate experimente până să ajung la reteta potrivită pentru a sculpta în ceara fierbinte. Când bucătăria a ramas prea mica, parinții mi-au dăruit o camera din spatele casei, camera de lemne pentru a-mi continua căutările. Au fost nenumarate nopți nedormite petrecute în acea cameră și multe momente de frustrare. Aș fi vrut mult să cunosc pe cineva care să mă învețe, care să-mi dea imediat rețeta potrivită și care să-mi răspundă la întrebări. Dar nu aveam la cine să apelez, căci atunci nu făcea nimeni în România lumânări sculptate. Atât familia cât și prietenii s-au arătat sceptici la început dar au devenit repede susținătorii mei când mi-au văzut entuziasmul. În acest moment familia este cea care mă ajuta în aceasta afacere.
- Care au fost riscurile asumate la început?
Mulți bani pierduți, în primul rând dar și multă muncă ce ar fi putut fi în zadar. Din fericire, totuși, când muncești pentru pasiunea ta, nu e o muncă atat de grea.
- Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?
Nu, doar youtube-ul. Dar dacă știi să-l folosesti și să iei ce trebuie din el, de genul discursurilor motivaționale și filmulețelor cu oamenii care sunt mai buni ca tine în ceea ce faci și de la care vrei să înveți, cred că îți faci o întreagă echipă de mentori… și e și gratis și 24/7 disponibilă.
- Ce era diferit după primul an de business?
Fiecare an care trece peste tine, ca antreprenor, te face mai puternic. Nu neapărat mai bogat financiar, dar cu multe lectii învățate și cu mai multă încredere în forțele proprii. Daca ai trecut de primul an, nu mai dai înapoi.
- Care a fost investiția inițială?
În jur de 4000-5000 euro, nu stiu sigur, pentră că am cumpărat multe tipuri de materie primă necesară ca să fac multe experimente și să ajung la combinația norocoasă de parafină, coloranți, parfumanți și cazan de topit ceara.
- Ce înseamna un eșec în afaceri?
Cred că înseamnă să-ți pierzi speranța și puterea de a lupta pentru visul tău.
- Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.
Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi dar vă spun ce a mers pentru mine: surditate, pentru a nu-I auzi pe cei ce vor să te împiedice să faci ceea ce visezi, orbire, pentru a te avânta cu capul înainte fără să vezi încotro și speranța că vei cădea mereu în picioare.
Curiozități studenți UPB:
Cristian Robert – Facultatea de Inginerie Electrică– Anul 1
- Cum ai reușit să îți promovezi afacerea pe timp de criză?
Online, evident, pe pagina de facebook, pe site-ul ladyr.ro și prin platforma emag.
- Care au fost cele mai mari piedici pe care le-ai întâmpinat?
Ignoranța mea, pentru că a fi antreprenor cu 0 cunoștințe în domeniu e destul de greu. A trebuit să învăț multe lucururi, repede și să mă descurc no matter what. De la un banal program de facturare până la reclame online și contracte de vânzare-cumparare, a trebuit să le învăt singură și să livrez la timp ceea ce era necesar.
- Cine te-a inspirat? Ai un antreprenor pe care îl urmărești?
Nu, nu am unul în particular și urmăresc mai multi oameni minunați, de genul Nick Vujicic și Sadhguru. Totodata , sunt fan TED Talk.
Cristian Mihai – Facultatea de Automatică și Calculatoare – Anul 1
- Ce sfaturi ai pentru un antreprenor la început de drum?
Nu renunța la visul tău, orice ar fi! Dacă este cu adevărat o pasiune, vei izbuti.
- Cum te-au ajutat studiile în antreprenoriat?
Nu m-au ajutat, pentru că am studiat inginerie chimică, ceea ce n-are nici o legatură cu antreprenoriatul, dar studiile mi-au dat un job bun pe care am putut și pot să mă bazez cât timp mă ocup și de pasiunea mea de artizan.