Întreabă un antreprenor – Simona Paraschiv – Fondatoarea și Președinta Asociației InspirAction

Întreabă un antreprenor – Simona Paraschiv – Fondatoarea și Președinta Asociației InspirAction

Întrebări UPBizz:

  1.     Cum te descrii în câteva cuvinte? 

Optimistă, generoasă, în acțiune pentru a genera cât mai mult bine în jurul meu

  1.     Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?

Eu am fost studentă acum mulți ani și am făcut o parte din facultate, la distanță, nu am prea multe amintiri grozave, din pacate.. Dacă ar fi să fac ceva diferit acum, m-aș implica în acțiuni de voluntariat.

  1.     De ce antreprenor și nu salariat?

Pentru că din postura aceasta am o lejeritate mai mare de-mi aduce contribuția în lume conform  viziunii mele 🙂

  1.     Cum ai ales ideea de afacere?

Nu a fost un plan de la început, pur și simplu situațiile m-au dus în punctul în care am ales să fac voluntariat, apoi am văzut că îmi place și apoi am gândit ca eu pot ajuta doar 12 ore /zi, maxim, însă daca ar veni mai mulți oameni lângă mine, am putea avea o contribuție mult mai mare. Cum zice John Maxwell: “Unu este un număr prea mic pentru a obține lucruri mărețe.”

  1.     Care au fost riscurile asumate la început?

Cea mai mare problemă la început a fost până am început să produc bani, deci a fost o perioadă lungă în care nu am produs și asta a fost frustrant, însă am avut încredere că se va regla acest aspect.

  1.     Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?

Am avut un prim mentor, apoi doi, apoi alți mentori, da, este esențial să ai un mentor, pentru că te ajută să eviți mai multe probleme și să scurtezi drumul.

  1.     Ce era diferit după primul an de business?

Era diferit faptul că începusem să produc bani, deci să-mi fie validate acțiunile 🙂

  1.     Care a fost investiția inițială?

Fiind un ONG, investiția ințială a fost de timp alocat, și de plata aferentă  a înființării organizației, precum și plata contabilului și a  creării de site.

  1.     Ce înseamnă un eșec în afaceri?

Eșecul în afaceri, deși adesea perceput negativ, poate fi înțeles ca o etapă esențială pe drumul către succes. În esență, eșecul în afaceri se referă la incapacitatea unei întreprinderi de a atinge obiectivele stabilite, fie că este vorba despre generarea de profit, extinderea pe piață, sau realizarea unei viziuni strategice. Acesta poate lua forme variate, de la pierderi financiare semnificative, până la faliment sau închiderea afacerii.

Cu toate acestea, eșecul nu trebuie văzut ca un capăt de drum, ci mai degrabă ca o oportunitate de învățare și creștere. În universul antreprenorial, fiecare greșeală oferă lecții valoroase care pot ghida deciziile viitoare și pot îmbunătăți strategiile de afaceri. Prin analiza atentă a cauzelor eșecului, antreprenorii pot identifica punctele slabe ale afacerii lor și pot lucra la consolidarea acestora.

  1. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.
  •  Atragerea unor oameni care au aceleași valori cu voi
  • Consultarea cu un avocat bun la semnarea oricăror acte cu oricine
  • promovarea/comunicarea lucrurilor bune pe care le face business-u vostru

 

Curiozități studenți UPB:

  1.     Care consideri că sunt cele mai importante calități ale unui antreprenor?

Viziunea, leadershipul, abilitățile financiare

 

  1.     Cum a început totul? Cum și-a descoperit pasiunea? De ce asociatie pentru tineri?

Mai întâi am făcut voluntariat în câteva licee din București, apoi am văzut că îmi place și că este o nevoie foarte mare de proiecte de dezvoltare a abilităților de viață în rândul tinerilor. Apoi am înființat ONG-ul și am început să atrag fonduri și persoane care să rezoneze cu mine și cu viziunea mea de a contribui la o lume mai bună.

 

  1.     Care a fost cel mai greu lucru în dezvoltarea asociatiei?

Să nu mă las influențată de cei care îmi spuneau că nu voi reuși.

 

  1.     Care a fost primul pas pe care l-ai făcut în a deveni antreprenor? Si cu ce suma ai inceput?

Primul pas a fost să găsesc nevoia pe care să o acopar prin intermediul ONG-ului.

 

  1.     Ce sfat mi-ati putea da de la femeie la femeie pentru a deveni antreprenor?

Găsește-ți pasiunea și urmărește-o cu încredere, astfel succesul va fi garantat. 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=u4ZoJKF_VuA&t=196s&ab_channel=TEDxTalks