21 sept. Despre pasiune, motivație și obstacole – interviu cu Atena Boca
La finalul anului 2012 Atena Boca lansa „The Estate” alături de prietena ei Laura Baciu. Împreună cele două antreprenoare au pus bazele unei echipe tinere de consultanţi în real-estate, care a înregistrat peste 600 de apartamente vândute în proiecte rezidenţiale de top din Bucureşti. Mai târziu, în anul 2016, Atena Boca a fost premiată în cadrul Galei Femeia Anului pentru inițiativa de a crea comunitatea „LaPrimulBebe”, un ONG care oferă sprijin proaspetelor mame prin informații și acces gratuit la evenimentele de parenting. Aflăm așadar cum este drumul de la angajat, la antreprenoare de succes în cele ce urmează
- Cum erai ca student?
În căutarea unei mari pasiuni. Testam orice, mergeam la toate interviurile posibile, nu ca să mă angajez, dar ca să înțeleg ce mi se potrivește, la ce sunt bună.
- Dacă ar fi să te întorci în perioada studenției, cunoscând ce cunoști astăzi, ce ai face diferit?
Aș citi mai mult. Mult mai mult. Nelimitat. Aș investi mai mult în mine, în mintea mea. Aș încerca să înțeleg aplicațiile a ceea ce învăț în viața de zi cu zi.
- De ce antreprenor și nu salariat?
Așa m-a dus viața. Nu am visat asta de la început. Acum însă nu mai pot trăi fără curajul, riscul, provocările și satisfacțiile ale celei mai puțin plictisitoare „meserii” din lume aceea de antreprenor.
- Cum te vezi în cinci ani?
Cu peste 100 de cărți citite. Și cu mai multă înțelegere asupra rolului meu pe acest pământ.
- De ce acest domeniu de activitate?
Am trecut în domeniul parentingului din real-estate, unde activasem peste 10 ani, ieșind din operaționalul companiei pe care am creat-o împreună cu partenera mea. Am născut și am înțeles că perioada de după naștere este incredibil de dificilă pentru un părinte. Și lipsa de sprijin în acest răstimp poate avea o influență negativă asupra copiilor dar și asupra familiilor la început de drum. Suntem o țară în care nu se vorbește deschis despre multe lucruri și asta ne face mult rău.
- Care au fost temerile/angoasele începutului de drum?
Nu am avut temeri. Am avut doar credința ca mi-am găsit drumul pe care l-am căutat încă din studenție.
- Ce îți place cel mai mult la a fi antreprenor? Dar cel mai puțin?
Libertatea de a fi creatorul propriului meu succes, dar și al eșecurilor care vin întotdeauna la pachet. Părțile care îmi plac mai puțin le deleg și găsesc pentru ele oameni care le iubesc și care sunt buni în a le duce la bun sfârșit.
- De ce ai fi avut nevoie la început de drum?
De zile de 48 de ore.
- Care este cea mai mare schimbare pe care ai făcut-o?
Mi-am redefinit ce înseamnă „succesul”. În mod tradițional succes înseamnă să ai bani și putere. Astăzi pentru mine mai înseamnă să fac ceea ce iubesc, să contribui și să las ceva în urmă, să mă trezesc în fiecare dimineață bucuroasă și nerăbdătoare să trăiesc ziua aceea la birou, să am în jur oameni mai buni decât mine cu aceleași valori.
- Care a fost primul pas pentru îndeplinirea visului tău?
Am plecat pe Kilimanjaro ????,???? În cea mai grea expediție a vieții mele de până atunci. A fost mai mult decât o expediție. Acolo am înțeles de fapt ceea ce vreau să fac în următorii ani din viață. Cumva, acolo lucrurile mi-au devenit clare.
- Cum te-ai descrie într-un cuvânt?
Pro-active Solution finder (sună mai bine în engleză ). Cea mai mare abilitate a mea cred că este aceea de a găsi soluții la orice. Nu mă las până nu găsesc o soluție.
- Ce te motivează să te ridici din pat în fiecare dimineață?
Că fac ceea ce îmi place, că nici o zi nu seamănă cu cealaltă, că învăț în fiecare zi.
- Ce te-a motivat sa începi?
Nașterea copilului meu și identificarea unei nevoi uriașe, aceea de sprijin pentru proaspetele mame.
- Care au fost primii pași în direcția demarării afacerii?
Am gestionat o comunitate pe facebook câțiva ani finanțând totul din buzunar și fiind voluntar zi de zi. Am pornit de la mic la mare și am învățat din fiecare acțiune demarată.
- Care au fost riscurile asumate la început?
Eu nu am văzut niciun risc. Banii, timpul, energia investită i-am considerat exact asta, o investiție din care cu siguranță aveam să învăț enorm și să mă dezvolt.
- Ce era diferit după primul an?
După primul an conectasem deja câteva mii de oameni, făcusem prima licitație caritabilă și primele evenimente de sprijin pentru părinți, aproape totul în sistem barter.
- Care au fost greșelile și cum te-au ajutat acestea să ajungi în punctul în care ești astăzi?
Dacă m-a învățat ceva antreprenoriatul, acesta a fost. Să aflu că o greșeală este întotdeauna o oportunitate de învățare. Nu îmi e frică de greșeli sau nu mai îmi e frică de greșeli. Fiecare greșeală mă face mai bună. După fiecare acțiune scriu nu ce nu a mers bine ci ce as face diferit data viitoare. Când avem succes nu ne batem capul cu „de ce” am avut succes? Când greșim avem șansa să stăm și să gândim lucrurile, să evaluăm dar mai ales să învățăm.
- Ce a primat în momentul în care ai hotărât să începi business-ul? Oportunitatea financiară sau pasiunea în domeniu?
Primul business a fost în real-estate. El există și funcționează în continuare. A primat oportunitatea.
- Când ți-a venit prima idee de afacere? Cum au reacționat cei apropiați?
Aveam deja experiență unei multinaționale în domeniul real-estate. Clienții cărora le vândusem proprietăți de-a lungul anilor, împreună cu echipele mele, căutau ajutor pe partea de administrare. Mă refer la cei care își închiriau proprietatea sau proprietățile. De la ei a venit propunerea acestui business de administrare de proprietăți pentru închiriere. Mi s-a părut o propunere foarte faină și am zis da din prima zi. După o săptămână începeam.
- Cât de importanta este educația antreprenorială?
Esențială. Nu cred doar în spiritul antreprenorial. Da, el trebuie să existe și ajută. Dar cred enorm în educație, în citit, în mentori excelenți alături. E ca în medicină. Nu te oprești niciodată din învățare, din evoluție.
- Care este cel mai dificil obstacol atunci când vrei să demarezi o afacere?
Pentru mine cel mai dificil a fost să ies din hainele de expert în domeniul meu și să devin antreprenor. Degeaba eram bună în vânzări, a avea un business înseamnă viziune de ansamblu, de conectare a tuturor punctelor. Vânzătorul era doar un punct.
- Care a fost investiția inițială?
Fiind ambele business/uri de servicii am început cu o investiție minimă de 1000 Euro. Dar cu multă investiție în mine, foarte multă. Și cu oamenii potriviți alături. Oameni cu aceleași valori ca și mine.
- Care sunt avantajele dar și dezavantejele în a avea propria afacere în perioada studenției?
Nu am avut parte de antreprenoriat în studenție însă rămân la părerea mea ca aceasta perioada este una de maximă investiție în tine. Dacă ar fi să mă întorc în timp nu aș consuma-o altfel decât citind, învățând, citind, citind. Timp există destul. Și e bine să fii pregătit când îți întâlnești oportunitățile. Am înțeles în ultimii ani ca ceea ce este în mine, în mintea mea nu îmi poate lua nimeni și pot folosi oriunde in lume.
- Cine ești?
Un om care vrea să lase ceva în urma lui, care a înțeles că este foarte mic aici pe pământ dar are un rol, care vrea să evolueze în permanență și să devina un om mai bun decât ieri în fiecare zi.
- Ce înseamnă un eșec în afaceri?
Afacerea o văd ca pe un drum, nu ca pe un punct în care trebuie să ajung. Este la fel ca o relație care a mers bine 3 ani și după aceea s-a terminat. Nu este un eșec este un succes de trei ani. Apoi, trecem la următorul drum :).
- Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?
Da, am avut șansa a doi mentori în ceea ce sunt astăzi și nu în ceea ce fac. Rolul mentorilor este mai important decât aș fi crezut vreodată. Să poți să vorbești cu oameni de la care ai ce să înveți și pe care îi admiri profund este o binecuvântare.
27. Ce anume nu te-am întrebat și ți-ai fi dorit să te fi întrebat?
Dacă ceea ce fac mă face fericită. Aș fi răspuns că da! În fiecare zi!