Eduard Dumitrașcu

BIOGRAFIE

Actual Președinte al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate, domnul Eduard Dumitrașcu este unul din cei mai activi susținători ai inovației. Militează pentru crearea unei legături puternice și benefice între mediul privat și cel public, făcând parte din proiecte ample cu impact național și rezonanță internațională. Formarea în cadrul Universității Româno-Americană, cumulată cu studiile aprofundate pe tematica securității informaționale i-au permis o ascensiune profesională de ambele părți ale baricadei. Cu o vastă experiență în management, ca și Director General în cadrul unor companii private cu activități distincte, de la media și comunicare la fonduri europene pe parcursul a peste 15 ani, Eduard a decis să obțină un inside și din mediul public, adăugând în portofoliul său experiența câștigată din postura de Consilier Județean, Consilier la Parlamentul României și culminând cu cea de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

 

Asociația pe care o conduce este implicată în mod constant în activități menite să sporească nivelul de conștientizare a importanței tehnologiei în folosul cetatenilor, aceasta fiind la baza celei mai mari comunități dedicate Smart City.

 

Impulsionat de dorința de schimbare în bine a lucrurilor, Eduard vede potențialul uriaș pe care tinerii antreprenori îl aduc în piață și este determinat să îi îndrume spre succes.