Întreabă un antreprenor – Gabriel Zamfir – cofondator Digitalio.ro

Întreabă un antreprenor – Gabriel Zamfir – cofondator Digitalio.ro

Gabriel Zamfir este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, unde a absolvit ciclurile de licență și master. Cu peste 5 ani de experiență în jurnalism și 3 ani în PR și Comunicare, Gabriel cunoaște îndeaproape peisajul media românesc și internațional. A scris pentru publicații precum DailyMail și Daily Mirror, a contribuit la proiecte de digitalizare atât în mediul public, cât și în privat, iar în prezent identifică și fructifică oportunități de promovare pentru antreprenori și corporații.

În februarie 2022 a fondat digitalio.ro , o platformă de știri și dezbateri dedicate digitalizării, noilor tehnologii, spațiului crypto și securității cibernetice. Platforma abordează prin știri, reportaje, video-interviuri și emisiuni online temele relevante din aceste sfere, fiind în același timp și o veritabilă scenă de dezbateri atât pentru companiile din IT, cât și pentru actorii instituționali relevanți din domeniu.
Gabriel găsește mereu soluții pentru provocări dintre cele mai diverse.
Atu-ul lui principal este că îi place să creeze punți între oameni pentru a genera cele mai bune oportunități pentru fiecare parte implicată.”

Află mai multe despre Gabriel – linkedin.com/in/gabriel-zamfir-5a36b591
Află mai multe despre Digitalio – digitalio.ro  &  https://www.linkedin.com/company/digitalio-ro/

Întrebări UPBizz:

  1. Cum te descrii în câteva cuvinte?

Orice persoană invitată să se auto-descrie este înclinată să își pună în evidență calitățile pe care consideră că le are. Aici, cred că fiecare dintre respondenții dumneavoastră va încerca să se pună în valoare, cu o oarecare modestie. Cu toții avem calități și defecte, care ne ajută, sau ne trag în jos în anumite situații. Ceea ce m-a învățat experiența ultimilor ani este că, în timp, devine foarte importantă autenticitatea fiecăruia dintre noi, Am încercat tot timpul să lucrez cu mine pentru a fi autentic, onest în relațiile cu ceilalți și empatic. Doar în această lumina au sens și calitățile cu care ne place tuturor să ne lăudăm – inteligența, creativitatea, dorința de a performa.

  1. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit?

Studenția a fost pentru mine o perioadă a învățării și dezvoltării unor abilități sociale, mai înainte de orice. De asemenea, au fost ani în care mi-am consolidat încrederea de sine. Privind în urmă, cred că aș fi putut dedica mai mult timp studiilor și să fiu mai proactiv. Vârsta studenției vine cu acea candoare care îți dă impresia că ai tot timpul din lume pentru a atinge orice vis.

  1. De ce antreprenor și nu salariat?

O vocație antreprenorială se clădește atât pe dorința de a construi proiecte pentru tine și pentru cei din jur, cât și din dorința de autonomie. Atât statutul de antreprenor, cât și cel de angajat au plusuri și minusuri, oportunități și riscuri, sau beneficii și handicapuri, deopotrivă. Cred că nicio persoană nu trebuie să se grăbească să aleagă vreuna dintre căi, ci să-și calculeze pașii în funcție de ambiții, pasiuni și obiective. Antreprenoriatul vine cu foarte multe oportunități, care trebuie materializate și integrate într-un puzzle strategic, de unde survin și riscurile și provocările.

  1. Cum ai ales idea de afacere?

Ideea de afacere a venit natural, pe baza experienței dobândite în presă, PR și comunicare, dublată de puțin awareness și inspirație.

  1. Care au fost riscurile asumate la început?

Riscurile asumate la început și pe care lucrez în fiecare zi să le combat sunt legate de o oarecare impredictibilitate economică, la nivel personal și societară, la nivel general. Ce consider că este foarte important într-un parcurs antreprenorial ține de anduranță, planificare strategică, lucrul pe mai multe scenarii, în așa fel încât să te simți pregătit să faci față oricăror provocări, precum și cultivarea unei mentalități câștigătoare.

  1. Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?

Nu aș putea indica neapărat o persoană cu acest rol definitoriu de mentorat, ci mai degrabă am cules inspirație de la o serie de modele pe parcursul întregii vieți, pornind de la membri ai familiei, persoane din anturajul copilăriei, profesori, prieteni și colaboratori.

  1. Ce era diferit după primul an de business?

Perioadele de început ale unui business îl ajută pe antreprenor să înțeleagă peisajul, domeniul în care activează și vine cu o dezvoltare a networking-ului, în primul rând. După o perioadă de 1 an, 2 de business începi să vezi oportunitățile și riscurile mult mai bine, intri într-o stare de veghe raportat la ce faci, la ceea ce se întâmplă în jurul tău și la cum poți dezvolta business-ul și cum poți explora noi oportunități.

  1. Care a fost investiția inițială?

Investiția inițială a inclus, în primul rând, un foarte mare consum de timp și de energie, care, în opinia mea, sunt esențiale înainte de aspectele materiale. Un alt palier demn de menționat este investiția de încredere în tine, ca antreprenor și în potențiali colaboratori și parteneri de drum.

  1. Ce înseamnă un eșec în afaceri?

Eșecul în afaceri înseamnă oportunități de a lua-o de la început pe căi ne-intuite inițial, cu lecții valoroase învățate.

  1. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.

Încrederea la început de drum este esențială, apoi planificarea și dezvoltarea de planuri alternative, pentru a fi întotdeauna pregătit pentru neprevăzut, apoi asumarea și cultivarea unor relații de încredere cu cei din jur.

Curiozități studenți UPB:

  1. Care a fost prima provocare pe care ai avut-o la înființarea digitalio.ro?

Fără doar și poate, prima provocare pentru digitalio.ro – și cred că este valabil pentru orice business la început de drum – stă în crearea, construirea și consolidarea unei reputații de brand. Acest element trebuie privit ca un work-in-progress permanent.

  1. Cum consideri că va evolua spațiul crypto în urma războiului din Ucraina, având în vedere impactul pe palierul economic, social și politic. Se vor diminua activele digitale?

Spațiul crypto este deocamdată unul fluctuant, în primul rând din cauza lipsei de reglementare. Reglementarea va integra spațiul crypto într-o logică a siguranței pentru investitori și dezvoltatori de tehnologii blockchain.

  1. Ce consideri că ar fi mai avantajos la înființarea unei firme cu domeniul de activitate în sectorul IT&C: alegerea  modelui  business-to-business sau business-to-consumer?

Depinde, bineînțeles, de profilul business-ului, de produsele și/sau serviciile dezvoltate – iar aici totul stă în viziunea antreprenorului. Putem vorbi de avantajos/dezavantajos abia după testarea modelului de business.