Programul de educație financiară – Financial Fitness

Programul de educație financiară – Financial Fitness

Dăm startul programului Financial Fitness alături de Fundația Dreptul la Educație. Facilitat de către echipa de la OK Center – primul centru din România dedicat educației financiare, programul debutează cu primul modul din cele patru pregătite, joi 29 martie, începând cu ora 14:00, la sediul OK Center, din strada Traian, nr.1, sector 3, București.
Programul Financial Fitness este organizat în parteneriat de către Centrul de Antreprenoriat UPBizz, Centrul de Cultură, Voluntariat și Activități Recreative și OK Center.

De ce să participi?

Dacă nu ești familiarizat cu domeniul financiar, găsești că este dificil să îți gestionezi finanțele sau îți faci griji pentru următoarea rată atunci Financial Fitness este pentru tine.
Pe parcursul celor opt module vei învăța cum să te ocupi de gestionarea finanțelor personale trecând prin toți pașii necesari formării unor obiceiuri financiare sănătoase: planificarea cheltuielilor, economisirea resurselor, capcanele creditelor sau crearea rezervelor pentru anii de pensie.
Programul se adresează oricui dorește să aibă un comportament financiar sănătos și este construit pe baza celor cinci piloni esențiali educației financiare – Venituri, Cheltuieli, Economisire, Creditare, Protecție împotriva riscurilor.

Programul de educație financiară se va desfășura în patru module după cum urmează:
Modulul 1: Joi, 29 martie, între orele 14:00-17:00
Modulul 2: Marți, 3 aprilie, între orele 14:00-17:00
Modulul 3: Marți, 10 aprilie, între orele 14:00-17:00
Modulul 4: Marți, 17 aprilie, între orele 14:00-17:00

Participarea este GRATUITĂ.

Accesează formularul de înscriere aici – https://goo.gl/Dkv9Gk

Evenimentul se va desfășura la sediul OK Center din Strada Traian, nr.1, Sector 3, București.

Despre OK Center:

OK Center este primul centru din România dedicat educației financiare, atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți, implicat în dezvoltarea organică a societății românești, printr-o abordare de învățare de la individ la comunitate, în ceea ce privește managementul financiar. Inovația, integritatea și învățarea continuă, alături de accentul pus pe educarea tinerilor sunt valorile pe care OK Center a creat un mediu de învățare cât mai aproape de cel real în care cursanții au șansa să aplice concepte practice, precum asumarea riscurilor, planificarea, lucrul în echipă, dezvoltarea gândirii strategice, cunoștințele financiare, ingrediente esențiale în contextul cotidian.